Municipiul DragasaniConsiliul LocalCultură şi Educaţie
Trafic
Vizitatori: 49510, online: 7

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ DRĂGĂŞANI

- scurt istoric -

În 1950, când lua fiinţă, sub denumirea de Biblioteca Publică Drăgăşani, această bibliotecă avea în dotare, potrivit datelor statistice şi inventarului 5.000 de volume.
  Eforturi pentru înzestrarea cetăţenilor oraşului cu hrana spirituală numită carte se făcuseră încă dinainte de primul război mondial, fapt atestat de ştirile publicate în ziarul local de atunci , care purta aceeaşi titulatură ca cel de faţă; ştiri din care aflăm că Liga culturală locală solicita donaţii de cărţi pentru o bibliotecă a urbei.
 Chemarea nu a rămas fără urmări, mai ales că iniţiatorul şi animatorul era însuşi preotul Gheorghe Sachelarie, viitor profesor şi director al gimnaziului Unirea( denumit ulterior Brătianu).
 Desigur, biblioteca aceea se va fi irosit şi împrăştiat odată cu evenimentele celor două războaie şi cu atâtea şi atâtea frământări social - politice, dar preocuparea şi aspiraţiile culturale n- au fost afectate.
 Târgul liniştit, provincial al lui Gib era şi al unei pături de intelectuali cu preocupări mai elevate, dincolo de cele banale de zi cu zi. Pe fundalul acesta de tradiţie, după al doilea război mondial, când liniştea s- a mai aşezat şi pe aceste plaiuri, biblioteca a devenit o necesitate şi a fost reorganizată şi dotată după posibilităţile momentului, cum am spus mai sus, cu un minimum de volume, din care, majoritatea beletristice.
 Sediul acestei instituţii de cultură a fost pentru o bucată de vreme în imediata vecinătate a scuarului din faţa actualei Primării, într-o clădire monumentală, făcută cu gust, prevăzută cu o cupolă, care clădire însă, a fost demolată, din păcate prin anii 60 .
 În aceste condiţii, sediul nou al bibliotecii orăşeneşti a fost stabilit pe strada 1 Mai (azi Carol, la intersecţia cu strada Oltul) în casa avocatului Mişu Mihalescu, fost senator şi deputat de Vâlcea şi naş al familiei Gib şi Elena Mihăescu.
 O bijuterie de casă, ocupată desigur, abuziv de “organele locale”, dar care casă nu avea să corespundă, încă de pe atunci nevoilor practice ale unei biblioteci orăşeneşti
( spaţiu restrâns, lipsa posibilităţilor de depozitare, a sălilor de lectură  etc.)
 Aşa a rămas până azi !
 De-a lungul anilor s-au perindat la conducerea şi asigurarea serviciilor cititorilor cu cărţi un numeros personal. În momentul de faţă se află 6 salariaţi sub conducerea d-lui Poroşanu Constantin.
 Numărul cititorilor abonaţi cu fişă a crescut permanent de la câteva sute, la început, la câteva mii, astăzi (peste 3000, anual).
 Raportat la numărul de 22.000 locuitori cât are oraşul, cifra lectorilor este totuşi, mică!
 Anual se distribue pentru lectură aproximativ 50.000 de volume, în special tineretului studios.
 Dintre manifestările pregătite şi desfăşurate sub egida acestei biblioteci trebuie amintite simpozioanele, întâlnirile cu scriitori, expoziţii de carte, schimburi de experienţă cu alte biblioteci, precum şi găzduirea şedinţelor cenaclului literar “Gib.Mihăescu”.
 În prezent biblioteca funcţionează cu două secţii de împrumut pentru copii şi adulţi, ambele cu câte o sală de lectură. În cele cinci depozite de carte se află 35% literatură beletristică, iar restul de 65% de altă factură.
 Cu ocazia etapei a XIV-a a concursului judeţean “ Cea mai bună bibliotecă publică din oraşele judeţului Vâlcea”, ţinut în sediul bibliotecii din Drăgăşani s-a putut constata că spaţiul este insuficient, că numărul de cititori este prea mic, deşi Primăria a acordat bibliotecii suma de 75 milioane lei din bugetul acestui an pentru achiziţionare de carte.

Actualizat in - 09/15/2008, la ora 09:40.
Copyright © 2003 - 2008 Primăria Municipiului Drăgăşani. Design realizat de SOBIS Solutions.