​„EXTINDERE RETEA ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE  IN CARTIERELE DE RROMI SF. GHEORGHE SI TROIAN DIN  MUNICIPIUL DRAGASANI, JUD. VALCEA”

În cadrul programului PHARE 2006 - Accelerarea implementării Strategiei Naţionale de Îmbunătăţire a Situaţiei Romilor – „Componenta Managementul Schemei de Grant pentru dezvoltare comunitară”, s-a implementat proiectul ,,Extindere reţea de alimenatre cu apă şi canalizare în cartierele de rromi Sf. Gheorghe şi Troian din Municipiul Drăgăşani". Beneficiarii finali ai acestui program au fost comunitatiile de rromi.

Perioada de implementare a fost: 27.11.2003 – 30.09.2006

  • Valoarea totală a proiectului a fost 214.000 euro
  • Contribuţia financiară a solicitantului 25.830 euro

Lucrarile de alimentare cu apa pe strazile Troian si Digului din Dragasani au constat in executarea unor retele noi din polietilena care sa inlocuiasca acolo unde a fost cazul pe cele vechi din otel a caror durata de exploatare a expirat (au avut o vechime de peste 35 de ani ) sau sa se extinda cu retele noi zonele unde nu au existat. Lungimea de retea propusa a fost de cca 1950 m (pentru ambele strazi).

Obiectivul general al proiectului a fost imbunatatirea calitatii vietii membrilor comunitatilor rrome din municipiu Dragasani, judetul Valcea.

Realizarea retelei de alimentare cu apa potabila, in program continuu (24 ore/zi), a avut urmatoarele avantaje:
  • asigurarea unei cresteri continue si stabile a nivelului de trai al populatiei din zona, in concordanta cu criteriile Uniunii Europene;
  • asigurarea unui standard de viata si sanatate mai ridicat a locuitorilor din acele zone ale orasului;
  • dezvoltarea si intretinerea retelelor edilitare in mediul urban prin posibilitatea racordarii la aceste conducte si a strazilor adicente;
Obiectivele specifice:
  • sa aduca o imbunatatire a calitatii vietii romilor, prin extinderea retelei de apa si canalizare pe cele doua strazi din municipiu Dragasani si anume: strada Digului si strada Troian ;
  • sa incurajeze participarea activa a comunitatii rrome in procesul de reabilitare/ constructie si mica infrastructura.
Urmareste-ne
Adresa
Trimite-ne un mesaj